Posted by kather on January 5, 2008
Antrenorul care aducea Cupa Campionilor la Bucureşti, Emerich Ienei, a fost dezamăgit de prestaţia trupei antrenate de Marius Lăcătuş în partida de azi de la Vaslui.
“Jucătorii m-au dezamăgit, au ieşit greu din apărare prin mingi aruncate la întâmplare care nu au adus nimic în jocul Stelei. Au cedat iniţiativa, s-au înmuiat repede şi cei de la Vaslui au profitat. Mă aşteptam la mai mult. Păcat că multă lume vorbeşte înainte de partide, în culise Steaua era învingătoare.”, a spus Ienei la Fanatik Show.
Fostul tehnician a avut ceva de comentat şi despre “noul Dică”, Dayro Moreno şi antrenorul Lăcătuş. “Dayro nu a făcut un meci bun, a pierdut multe mingi, el ar trebuii să fie jucătorul care să aducă mai mult aport Stelei. Lăcătuş e un antrenor capabil, dar după ce că el e stresat de munca lui mai există şi vorbe din exterior care nu îi dau linişte. El alcătuieşte 90% din echipă, dar mai există şi acel 10% care este nociv”, a completat Ienei.
Posted by kather on January 5, 2008
Finanţatorul echipei Steaua, Gigi Becali, a părăsit în minutul 80 stadionul “Municipal” din Vaslui supărat de felul în care arbitrul Haţegan a condus la centru partida FC Vaslui - Steaua.
“Voi nu aţi văzut ce a făcut arbitrul?”, a tunat Becali la ieşirea din incinta arenei.
Posted by kather on January 5, 2008
Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, s-a arătat dezamăgit de străinii aduşi în Ghencea.
Mitică îl susţine pe tehnicianul Stelei, Marius Lăcătuş, după înfrângerea suferită de echipa sa în faţa Vasluilui, scor 0-1, precizând că acesta nu este de vină pentru eşecul roş-albaştrilor în prima etapă a Ligii I, deoarece nu el realizează achiziţiile.
“Toţi strainii aduşi la Steaua nu fac cât Aliuţă . Steaua bate pe toată lumea în amicale, am spus înainte de AS ROma. Nu a fost un meci rău, a fost meciul etapei, dar străinii de la Steaua m-au dezamăgit. Lăcătuş n u este vinovat, pentru că nu el face transferurile. Aşa ar trebui să se joace în fotbalul românesc, cum au jucat cei de la Vaslui”, a spus Dragomir în emisiunea Premium Liga
Posted by kather on January 5, 2008
Steaua începe cu stângul actuala ediţie a campionatului. Roş-albaştrii pleacă de la Vaslui fără niciun punct după ce echipa moldoveană s-a impus în faţa elevilor lui Marius Lăcătuş cu scorul de 1- 0 .Steaua nu a mai pierdut în prima etapă a Ligii 1 din sezonul 1999 - 2000 , când Petrolul Ploieşti i-a umilit pe roş-albaştrii în Ghencea, învingându-i cu scorul de 5-1.
Deşi finanţatorii ambelor echipe s-au hazardat în declaraţii înaintea acestei confruntări, la capătul unei întâlniri cu scântei doar Adrian Porumboiu are motive de bucurie.
Meciul dintre Steaua şi Vaslui a început cu încăierarea suporterilor celor două echipe chiar cu puţin înainte să ca arbitrul să fluiere primul minut.
Cele două formaţii au intrat foarte motivate în teren, poate şi moobilizat de schimbul dur de replici dintre cei doi finanţatori, Adrian Porumboiu şi Gigi Becali.
Steaua s-a instalat în jumătatea vasluienilor încă din primul minut şi se părea ca Steaua va face un nou meci excelent după evoluţia “roş - albaştrilor” din amicalul cu AS Roma.
În minutul 26 Ljubinkovici avea să-i aducă pe elevii lui Lăcătuş cu picioarele pe pământ, acesta reuşind să reia cu capul în poartă o centrare a lui Aliuţă, ajutat şi de gafa de monumentală a lui Zapata.
Steaua porneşte anevoios cursa înspre egalare, dar vasluienii reacţioneză ca o echipă mare şi nu se retrag în apărare, punând în continuare în pericol poarta unui Zapata ieşit din formă.
Nervozitate creşte în teren, iar Haţegan se vede nevoit să arate vasluienilor 4 cartonaşe galbene în numai 10 minute.
Szekely e foarte aproape de egalare, dar Kuciak respinge un şut foarte foarte greu, iar vasluieni intră cu avantaj minim la cabine.
În repriza a doua, Steaua intră cu determinare în teren, dar se loveşte de jocul “galben-verzilor” foarte bine pregătit tactic de Viorel Hizo.
Lăcătuş schimbă tactica, îi scoate pe Nicoliţă, foarte şters, şi Ovidiu Petre şi îi bagă pe tinerii Ochiroşii şi Bogdan Stancu, dar tabela de marcaj rămâne în continuare nechimbată.
Elevii lui Lăcătuş contruiesc haotic, presaţi şi de timp şi pierd foarte multe mingi la jumătatea terenului, baloane de care Vasluiul profită şi îi pun mari probleme lui Zapata.
Nervozitatea creşte în teren şi Ghionea este eliminat în minutul 82, după ce vede al doilea cartonaş galben. Jovanovici îl imită pe fundaşul stelist şi vede şi el roşu în minutul 85.
Meciul se termină în 1 - 0 pentru vasluieni şi Becali se vede nevoit să se lase de fotbal, dacă ar fi să declarăm curs declaratiilor finanţatorului.
Finanţatorul a declarat înaintea meciului că : “Dacă mă bate Vasluiul, mă las de fotbal. Nu mă mai interesează nimic. Nici Liga, nici nimic. Nu o să mai fie Steaua de aur, ci Steaua de tinichea”
Posted by kather on January 5, 2008
Gabi Balint, fost câştigător al Cupei Campionilor cu Steaua, crede ca “roş-albaştrii” vor avea un meci greu la Vaslui, dar elementul surpriză care ar putea înclina balanţa în favoarea Stelei este columbianul Dayro Moreno.
“Mă aştept ca Vasluiul să nu iasă la atac. Hizo nu va forţa din primele minute, va aştepta ca Steaua să iasă la atac. Vreau ca atitudinea jucătorilor stelişti sa fie acea de la meciul cu AS Roma, să facă pressing avansat. Steaua trebuie să-şi respecte balzonul. Trebuie să demonstreze că e superioară. Dayro Moreno va fi cheia jocului ” a declarat Balint pentru Sport.ro