Totul despre Fotbal

Fotbal
Fotbal

Fotbalul este un sport de echipă ce se dispută între două echipe alcătuite din 11 jucători fiecare. Se joacă cu mingea pe un teren dreptunghiular, acoperit cu iarbă, cu câte o poartă la fiecare capăt. Scopul jocului este de a înscrie goluri introducând mingea în poarta adversarului. În afara portarului, ceilalţi jucători nu se pot folosi de mâini pentru a manevra mingea. Caştigătorul meciului este echipa care a înscris mai multe goluri la încheierea partidei. De multe ori este cunoscut şi sub numele de soccer, întrucât cuvântul fotbal se referă şi la alte sporturi asemănătoare (fotbal american, fotbal australian)


Originile fotbalului se află undeva în urmă cu peste 2000 de ani. În 2004, forul ce guvernează acest sport la nivel mondial FIFA (Fédération Internationale de Football Association [1] a recunoscut China ca fiind locul de naştere al fotbalului. În jurul anului 200 î.e.n. chinezii jucau un sport asemănător numit cuju. Regulile au evoluat cu timpul, astfel ajungându-se la sportul practicat astăzi.

În primăvara anului 2001, FIFA informa că peste 240 de milioane de oameni joacă regulat fotbal, în peste 200 de ţări de pe întreg globul. Regulile sale simple şi echipamentul redus şi ieftin, necesar practicării fotbalului au contribuit, fără îndoială, la creşterea popularităţii sale. În multe zone ale lumii, fotbalul naşte pasiuni enorme şi joacă un rol foarte important în viaţa fanilor, a comunităţilor locale şi chiar a naţiunilor; este deseori numit cel mai popular sport din lume. Este recunoscut în multe ţări drept: sportul rege.

Natura jocului

Fotbalul se joacă după un set de reguli, cunoscute sub numele de Legile Jocului. Acestea sunt dezvoltate în continuare:

Două echipe de câte 11 jucători fiecare încearcă să lovească o minge rotundă (mingea de fotbal), cu scopul de a o introduce în poarta adversă. Echipa care înscrie mai multe goluri până la finalul jocului este declarată câştigătoare; dacă ambele echipe au marcat acelaşi număr de goluri, meciul este considerat egal. Una din primele reguli este reprezentată de interzicerea atingerii intenţionate a mingii cu mâna în timpul jocului (excepţie fac portarii). Singura dată când jucătorul se poate folosi de mâini este atunci când aruncă de la margine (execută un aut). În rest, jucătorii se pot folosi de orice parte a corpului pentru a direcţiona mingea.

Jucătorii se pot apropia de poarta adversă astfel: prin dribling (alergarea cu mingea la picior); prin pasarea mingii între coechipieri; şi prin şutarea acesteia spre poartă. Jucătorii adverşi pot recupera mingea prin interceptarea unei pase sau prin deposedarea adversarului. Contactul fizic este limitat.

Jocul se opreşte doar în momentul în care mingea părăseşte cu întreaga circumferinţă o linie ce marchează terenul (fie pe pământ, fie în aer) sau când arbitrul fluieră. Jocul se reia prin diferite metode, analizate în continuare.

De obicei, într-un meci disputat la un nivel profesionist se înscriu puţine goluri. De exemplu, în prima divizie engleză (Premier League), în sezonul 2004-2005, s-au marcat, în medie, 2,57 de goluri pe meci. În plus, 88% din jocuri s-au încheiat cu mai puţin de 4 goluri marcate. Dar doar 8% din partidele disputate s-au terminat fără gol marcat.

Tactici

Legile jocului nu impun o altă poziţie ocupată în teren de vreun jucător, in afara celei de portar. De-a lungul timpului au apărut o serie de poziţii specifice. Acestea sunt:

  • fundaş - jucător specializat în prevenirea încercărilor de a marca ale adversarilor;
  • mijlocaşul - jucător care organizează jocul ofensiv al echipei şi oferă pase decisive atacanţilor; totodată el ajută apărătorii, încercând să oprească atacurile adverse încă de la început;
  • atacantul - jucător al cărui principal rol este acela de a marca goluri.

Aceste poziţii sunt împărţite la rândul lor, după timpul petrecut de un jucător într-o anumită parte a terenului de joc. De exemplu, există fundaşi centrali, sau mijlocaşi stânga.

După cum am mai spus, aceste poziţii nu sunt restricţionate de reguli, iar fotbaliştii sunt liberi să-şi schimbe poziţiile în timpul jocului. Acest lucru se aplică şi portarilor, care deşi în marea majoritate a timpului se află în preajma porţii proprii, pot participa oricând la jocul ofensiv al echipei. Cele mai întâlnite cazuri sunt la loviturile libere sau la cornere.

Dispunerea jucătorilor pe teren se numeşte aşezare tactică. Exemple de aşezări tactice: 4-4-2 (4 fundaşi, 4 mijlocaşi, 2 atacanţi); 4-5-1.

Stabilirea aşezării tehnico-tactice a echipei intră in subordinea antrenorului.



Argăseală: “Penescu să se trezească la realitate”

Preşedintele Stelei, Valeriu Argăseală, spune că nu au fost greşeli de arbitraj la partida contra celor de la Argeş, iar scorul a fost unul firesc.

“Nu au fost probleme de arbitraj la meciul cu Argeşul. Penescu trebuie să se întoarcă la realitate, el mereu spune că este furat, că va fi furat. Se umple de ridicol. Chiar credea că poate să scoată măcar un punct în Ghencea?”, a spus Argăseală la sport.ro.



Toja: „Vreau să-i încânt pe spectatori !“Toja: „Vreau să-i încânt pe spectatori !“

Toja se declară mulţumit după prima întâlnire cu fanii din Ghencea. Juan Carlos Toja a impresionat la debutul său în Liga I, însă mijlocaşul sud-american priveşte deja către manşa retur cu Galatasaray şi către mirajul Ligii Campionilor.

Juan Carlos, cum a fost la prima întâlnire cu suporterii Stelei?
Sunt fericit. Mi-am dorit foarte mult să ajung aici. Sper să joc şi să-i încânt în continuare pe spectatori la fel ca în seara asta.

Este vreo diferenţă faţă de fanii americani?
Sigur că da. Acolo sunt mai liniştiţi, nu sar aşa de tare. Cei de aici se aseamănă cu cei din America de Sud. Aplaudă, ne salută călduros.

Eşti pe cale să devii noul idol al tribunelor…
E un drum lung până acolo. A fost doar primul meci. Deocamdată vreau să ajut echipa la fiecare partidă.

Se poate spune că ai depăşit perioada de acomodare?
Încă nu m-am adaptat complet, dar fac eforturi. Învăţ şi limba română. Deocamdată vorbesc în limbile engleză şi spaniolă. Mă ajută mult Dayro, Zapata şi Arthuro.

Te gândeşti deja la returul cu Galatasaray?
Într-adevăr, marea mea dorinţă este să joc în Liga Campionilor. În Europa este fotbalul pe care mi l-am dorit.



Galeria Stelei i-a pregătit un banner Alinei Dumitru

Alina Dumitru, prima sportivă care a câştigat o medalie de aur pentru România la această ediţie a Jocurilor Olimpice, a fost omagiată în Ghencea.

Galeria Stelei i-a pregătit un banner pe care scria: „Mulţumim, Alina Dumitru!“. Judokana este legitimată la clubul sportiv Steaua.



“Vreau mai multă agresivitate de la jucătorii mei!“

La finalul partidei, antrenorul Stelei, Marius Lăcătuş, s-a declarat nemulţumit de angajamentul arătat în joc de elevii săi.

„Voiam mai multă agresivitate. Văd că doar jucătorii mei ies loviţi la sfârşitul partidei, de parcă nu jucăm acasă…”, a spus antrenorul Stelei.

„De asemenea, mi-aş dori să marcăm mai multe goluri”, a completat Lăcătuş.



Lovin aplaudat ironic de către spectatori la eliminare

În minutul 81, Florin Lovin a primit din partea arbitrului al doilea cartonaş galben şi implicit pe cel roşu pentru un fault tare la mijlocul terenului.

Momentul respectiv i-a făcut fericiţi pe spectatorii din Ghencea, care au aplaudat îndelung decizia arbitrului de centru, nemulţumiţi fiind de jocul mijlocaşului stelist.



Meciul cu Bistriţa se joacă

Oficialii Stelei au încercat să amâne meciul de sâmbăta viitoare cu Gloria Bistriţa, însă ardelenii nu au fost de acord cu solicitările echipei din Ghencea, astfel că discuţiile au fost sistate.

„Într-adevăr, am încercat să-l reprogramăm. Nu s-a găsit însă o dată ulterioară convenabilă pentru ambele părţi”, a spus Valeriu Argăseală.



„Nu poţi să ajungi mare arbitru când eşti prost”

Eliminarea lui Kamara l-a scos din sărite pe patronul argeşenilor, care a părăsit tribuna oficială încă de la pauza partidei.
„Se dă sau nu se dă, dar când e contra mea se dă mereu”, a declarat Penescu, supărat pe felul în care centralul Crăciunescu a interpretat faza atacului imprudent al lui Kamara. „Nu poţi să ajungi mare arbitru când eşti prost… În felul acesta îl va depăşi pe ta-su. La începutul meciului arbitrii nu ne-au dat niciun fault. Au avut curaj, bravo lor!”, a continuat finanţatorul oaspeţilor. „Cred că Steaua ne bătea şi fără roşul ăla. Sunt şmecheri şi deştepţi. Nu puteam să vin eu să bat în Ghencea. Până şi comentatorii spuneau ce trebuia”, a mai afirmat Cornel Penescu.



Moreno va pleca în America pentru amicalul Columbiei cu Ecuador

Decarul Stelei va pleca în America pentru amicalul Columbiei cu Ecuador, deşi Steaua nu voia să-l lase. Steaua a solicitat federaţiei columbiene să renunţe la convocările lui Zapata şi Dayro Moreno, însă a primit aprobare doar în cazul primului. Pentru o cât mai bună pregătire a returului cu Galatasaray, Steaua a încercat să-i păstreze la echipă pe cei doi internaţionali sud-americani. „Într-adevăr, am discutat cu Steaua despre această problemă.

Am fost de acord doar în cazul lui Zapata. În schimb, e imposibil să renunţ şi la Dayro!”, ne-a declarat selecţionerul Columbiei, Jorge Luis Pinto. Astfel, „Matadorul” din Ghencea va fi supus săptămâna viitoare unui voiaj destul de lung şi obositor, naţionala ţării sale urmând să întâlnească Ecuadorul pe 20 august, tocmai în Statele Unite ale Americii, în oraşul New Jersey. „Este un jucător tânăr, care poate depăşi oboseala acestei călătorii”, a declarat despre Dayro preşedintele Valeriu Argăseală.



Sugrumă cu două mâini

Un transfer, nimic mai mult, a schimbat chipul Stelei în jumătatea adversă în numai câteva zile. Până la aducerea lui Toja, flancurile echipei lui Lăcătuş supravieţuiau doar prin sprinturile lui Nicoliţă. Când pe dreapta, când pe stânga, noroc că Bănel are plămâni şi suflu de maratonist. Columbianul care a dat oraşul lui J.R. pe cel al lui Gigi Becali vorbeşte aceeaşi limbă nu doar cu Dayro Moreno, ci şi cu Neşu sau cu Lovin, după caz. Pentru unul care acum o săptămână abia îşi cunoştea noii colegi de suferinţă şi plăceri e cel puţin promiţător.

Respiră şi Nicoliţă, respiră şi echipa care se poate desface în evantai, sugrumă victima cu două mâini. Nicidecum în cele din urmă, respiră şi apărarea. Oricum a compus-o şi a recompus-o din mers Lăcătuş - vezi meciul cu Galata -, apărarea nu a mai fost cea de cu câteva luni în urmă. În fiecare partidă, de la debutul cu Vaslui în Ligă, Ghionea şi compania au lăsat prea multe culoare partenerilor, marcajul a fost aproximativ, relaxat ca la un meci de vacanţă. Calul de bătaie a fost numai Zapata, în treacăt fie zis, singurul columbian care poate imita vocea realizatorului TV Stelian Tănase. Pe toţi ceilalţi i-am uitat, ne-am prefăcut că nu-i vedem. De-acum însă distracţia s-a mutat în jumătatea adversă, tentaţia de a merge la party a fost mare, dar, cu excepţia lui Golanski, apărarea i-a



Goian ratează returul cu Galata

Veste proastă pentru Marius Lăcătuş în vederea returului cu Galatasaray: Goian s-a accidentat, iar prezenţa sa în disputa cu turcii este pusă sub semnul întrebării. Pe lângă Emeghara, Pleşan şi Szekely, infirmeria Stelei a primit un nou pacient, de această dată cel lovit de ghinion fiind Dorin Goian. Fundaşul roş-albaştrilor nu a putut evolua aseară contra lui FC Argeş din cauza unei rupturi fibrilare la piciorul stâng. „Este vorba despre muşchiul croitor, după o lovitură primită în meciul de la Istanbul. Va lipsi de la antrenamente aproximativ zece zile”, ne-a precizat unul dintre oficialii stelişti. Astfel, staff-ul medical al echipei din Ghencea va avea de tras în perioada următoare pentru a-l recupera pe „Goe“ până pe 27 august, când este programat returul cu Galata din Ghencea. „Va rata cu siguranţă meciul echipei naţionale cu Letonia, precum şi deplasarea de la Bistriţa. Sperăm să fie apt de joc în partida cu turcii”, a completat aceeaşi sursă. Ultima accidentare suferită de Goian s-a produs cu puţin timp înaintea Euro 2008, când internaţionalul Stelei i-a dat emoţii lui Victor Piţurcă în urma unei întinderi la tendonul aceluiaşi picior.



Dinu: “Scorul putea fi dublu”

Administratorul delegat al lui Dinamo, Cornel Dinu, a lăudat la finalul partidei cu Gloria Buzău prestaţia echipei roş-albe. Dinu a afirmat că scorul final, 4-1 pentru Dinamo, putea fi mult mai mare.

“A fost o partidă la discreţia lui Dinamo. Puteam avea un scor dublu. În repriza a doua am avut o posesie mult mai bună. Vranjkovic a evoluat bine, a confirmat. Buzăul are probleme mari, am avut cinci ocazii mari în repriza a doua”, a spus Dinu, la Telesport..



“Vreau ca jucătorii străini să fie şi cărăuşi, nu doar balerine

Căpitanul Stelei, Mirel Rădoi, a declarat la sfârşitul meciului că transferurile Stelei sunt de bun augur, jucătorii veniţi fiind valoroşi, dar că aceştia trebuie să înveţe să facă şi faza defensivă: ” Jucătorii străini sunt valoroşi, că altfel nu ajungeau la Steaua. Dar ei trebuie să fie şi cărăuşi, nu doar balerine”

Rădoi a menţionat că accidentările lui Goian şi Ovidiu Petre nu sunt grave, ei urmând să evolueze împotriva lui Galatasaray: “Nu ştiu dacă Goian şi Ovidiu Petre sunt accidentaţi, eu cred că au fost menajaţi, pentru a evolua cu Galatasaray”.

Fundaşul Stelei a recunoscut că Steaua nu a realizat un meci bun contra lui FC Argeş, dar că există toate premisele ca echipa să evolueze mai bine în viitor : ” Nu am făcut un joc foarte bun, dar vom creşte de la meci la meci”.



Bănel. Noroc cu EL!

După egalul de la Istanbul, care a adus iz de parfum scump, de Liga Campionilor, pe Ghencea, Steaua intenţiona să-şi îmbunătăţească imaginea şi în campionat, acolo unde, deocamdată, bliţurile au strălucit mai mult pentru alţii. Cel mai potrivit prilej? Un meci cu o nou-promovată, FC Argeş, presată psihic de propriul patron cu ideea că va fi furată în Ghencea cu arbitrii. Fără aportul lui Teodor Crăciunescu, Steaua a înscris repede, entuziasmând o tribună care şi-a găsit un nou idol, pe columbianul Toja, şi l-a aplaudat pe Bănel Nicoliţă, altădată huiduit cu patimă.

Pe val, vicecampioana a forţat desprinderea, jocul echipei lui Lăcătuş bazându-se în principal pe sclipirile sud-americane ale celor doi mijlocaşi columbieni. Dayro şi Toja bucură ochiul prin fineţea execuţiilor lor, dar nu au încă eficienţa aşteptată. După eliminarea lui Kamara, balanţa ar fi trebuit să se încline mai uşor în favoarea Stelei, mai ales că Argeşul a făcut un joc lipsit de nerv pe faza de atac. Arthuro a ratat însă şansa desprinderii, irosind un penalty acordat pe final de repriză şi lăsând deschisă soarta partidei. La reluare, piteştenii s-au apărat cu dârzenie, iar Steaua nu a găsit soluţii de a depăşi reduta condusă de Lăcustă decât destul de târziu. A fost nevoie tot de harnicul Nicoliţă, care a pătruns muncitoreşte în careu şi i-a oferit lui Stancu şansa unui gol care a aşezat lucrurile aşa cum îşi dorea Lăcătuş. Argeşul a fost trecut, urmează Bistriţa şi apoi vin turcii.



“Dayro nu a dovedit că e mai bun ca Dică TU CE CREZI?”

Adrian Ilie a vorbit la Telesport despre dubla Steaua - Galatasaray, din turul trei preliminar al Ligii. Ilie e sigur că fosta sa echipă se va califica, însă nu-l vede pe Dayro drept un element cheie al echipei lui Lăcătuş.

“Eu am fost la Istanbul, înainte de meci. Înainte de partidă, turcii erau foarte optimişti, spuneau că or să câştige clar. Dar cred că nu cunoşteau bine Steaua. Steaua a făcut un meci bun, a înscris repede, iar primele 15 minute au jucat excelent, dar nu au reuşit asta şi în repriza secundă. Steaua va marca şi în retur, dar turcii nu sunt sigur. Rădoi, Goian, Nicoliţă şi Ovidiu Petre sunt cei care duc greul la Steaua. Se tot vorbeşte că Dayro este ma ibun decât Dică. Eu spun că Dayro nu va ajunge unde a ajuns Dică. El nu a dovedit încă că e mai bun ca Dică”, a declarat Ilie, la Telesport.