Sugrumă cu două mâini
Un transfer, nimic mai mult, a schimbat chipul Stelei în jumătatea adversă în numai câteva zile. Până la aducerea lui Toja, flancurile echipei lui Lăcătuş supravieţuiau doar prin sprinturile lui Nicoliţă. Când pe dreapta, când pe stânga, noroc că Bănel are plămâni şi suflu de maratonist. Columbianul care a dat oraşul lui J.R. pe cel al lui Gigi Becali vorbeşte aceeaşi limbă nu doar cu Dayro Moreno, ci şi cu Neşu sau cu Lovin, după caz. Pentru unul care acum o săptămână abia îşi cunoştea noii colegi de suferinţă şi plăceri e cel puţin promiţător.
Respiră şi Nicoliţă, respiră şi echipa care se poate desface în evantai, sugrumă victima cu două mâini. Nicidecum în cele din urmă, respiră şi apărarea. Oricum a compus-o şi a recompus-o din mers Lăcătuş - vezi meciul cu Galata -, apărarea nu a mai fost cea de cu câteva luni în urmă. În fiecare partidă, de la debutul cu Vaslui în Ligă, Ghionea şi compania au lăsat prea multe culoare partenerilor, marcajul a fost aproximativ, relaxat ca la un meci de vacanţă. Calul de bătaie a fost numai Zapata, în treacăt fie zis, singurul columbian care poate imita vocea realizatorului TV Stelian Tănase. Pe toţi ceilalţi i-am uitat, ne-am prefăcut că nu-i vedem. De-acum însă distracţia s-a mutat în jumătatea adversă, tentaţia de a merge la party a fost mare, dar, cu excepţia lui Golanski, apărarea i-a
